Se estimează că piața produselor de îngrijire a bebelușilor va avea o valoare de aproximativ 89 miliarde de dolari la nivel mondial în 2026.
Aceasta este o creștere substanțială (32%) de la 67 miliarde de dolari, valoarea estimată a pieței în 2020.
Piața de îngrijire a bebelușilor este compusă din diferite sectoare și produse, cum ar fi jucării, accesorii de hrănire, șervețele, scutece de unică folosință, produse de îngrijire corporală și suzete1.
Cu toate acestea nu toate produsele de pe piață sunt sigure, de aceea unele țări au ajuns să le interzică și să nu le mai comercializeze.
Mai jos veți găsi 3 dintre produsele pentru bebeluși folosite la noi în țară și care au fost interzise în alte țări.
1. Premergătorul (Baby Walker)
Premergătorul este interzis în Canada încă din anul 2004!
Conform unui articol publicat în anul 2018 în revista Pediatrics2, se estimează că peste 230.000 de copii cu vârsta sub 15 luni au fost tratați pentru leziuni legate de premergător în departamentele de urgență din SUA între 1990 și 2014.
Majoritatea copiilor au suferit răni la cap sau gât (90,6%) și 74,1% au fost răniți prin căderea pe scări în timp ce foloseau un premergător. Dintre pacienții care au fost internați în spital (4,5%), 37,8% au avut o fractură de craniu.
O analiză guvernamentală a rănilor cauzate de premergător a constatat că copiii cădeau pe scări, se răsturnau și se ciocneau de cuptoarele încinse. Așadar, din aprilie 2004, Health Canada, autoritatea guvernamentală de reglementare a sănătății, a interzis în întregime vânzarea de premergători.
Persoanele prinse vânzând sau importând premergătoare – chiar și uzate – riscă amenzi de 100.000 de dolari sau chiar închisoare3.
2. Apărători pentru pătuț
În America, președintele Biden a semnat “Legea privind somnul în siguranță pentru bebeluși din 2021”, interzicând fabricarea și vânzarea de bare de protecție pentru pătuț și anumite leagăne înclinate pentru sugari.
Comisia pentru Siguranța Produselor de Consum din SUA a înregistrat 83 de decese legate de bara de protecție pentru pătuț4.
“Credem că există un risc clar de rănire sau deces asociat barelor de protecție pentru pătuț.
În consecință, avertizăm cu fermitate toți părinții și îngrijitorii să nu folosească pătuțul căptușit cu barele de protecție.
Consiliem părinții și îngrijitorii că cea mai bună practică pentru un mediu de somn sigur pentru copii este un pătuț cu doar o saltea de dimensiuni adecvate și un cearșaf confortabil.
Părinții nu trebuie să pună niciodată lenjerie de pat moale sau alte obiecte căptușite, cum ar fi perne sau animale de pluș în pătuțul unui copil.5“
3. Leagăn/Balansoar pentru bebeluși
Balansoarele pentru bebeluș sunt la modă, îți pui bebelușul în el, el să liniștit, se leagănă, poate are și muzică, iar cu puțin noroc și adoarme, dar v-ați gândit că îi puteți expune unui pericol real?
Comisia pentru Siguranța Produselor de Consum din SUA a înregistrat 97 de decese legate de balansoarele pentru bebeluși6.
În iunie anul trecut, CPSC a aprobat un nou standard federal de siguranță pentru produsele de dormit pentru sugari, asigurându-se că acestea sunt la un unghi de 10 grade sau mai puțin și că respectă alte reguli în vigoare.
De anul acesta sunt interzise în SUA (cele cu unghi mai mare de 10 grade).
Un număr de companii, împreună cu CPSC, și-au rechemat produsele în ultimii ani din cauza riscurilor de sufocare.
Printre acestea s-a numărat și popularul leagăn Rock ‘n Play de la Fisher-Price, care a fost adus pe piață în 2009 și rechemat un deceniu mai târziu, în 2019, după ce a vândut aproximativ 4,7 milioane de unități.
Somnul sigur, conform American Academy of Pediatrics, înseamnă că bebelușii ar trebui să doarmă pe spate, pe suprafețe ferme, plane, care nu se mișcă, fără perne sau pături.
Este foarte important să vă informați înainte de a achiziționa aceste produse, știind riscurile la care îi expuneți pe cei mici.
1 https://www.statista.com/statistics/258435/revenue-of-the-baby-care-products-market-worldwide/
3https://www.vox.com/the-goods/2018/9/18/17861676/baby-walker-injuries-ban
4https://www.npr.org/2022/05/18/1099864522/infant-deaths-new-law-bans-baby-sleep-products
6https://www.npr.org/2022/05/18/1099864522/infant-deaths-new-law-bans-baby-sleep-products