Mama de Bebelin

Blog personal despre viața de mămică

  • Home
  • Maternitate
  • Tips & Tricks
  • Portret de mămică
  • De vorbă cu un specialist
  • About

November 4, 2022

10 Autori români pentru copii pe care să-i citiți împreună

Poveștile citite în perioada Sărbătorilor au un farmec aparte, reușesc să ne apropie, să ne încălzească sufletele și cu timpul se transformă în amintiri dragi păstrate peste ani.

Se apropie una dintre cele mai frumoase perioade din an și mai mult ca oricând e vreme poveștilor.

Mai jos vă prezint 10 cărți scrise de autori români pentru copii, pe care să le includeți pe lista cadourilor și pe care să le citiți împreună.

1. Cristina Donovici, Alex Donovici- O Iarnă de Povești


LInk aici

Vreți să aflați de ce Moș Nicolae nu le mai aduce nuielușe copiilor?

Nu vreau să vă stric curiozitatea, dar este una dintre cele mai frumoase povești pentru copii pe care le-am citit.

Vă las mai jos un pasaj:
“Nu există nimic în lume mai bun decât un copil. Toți copiii se nasc cu suflete curate. Adulții pot fi răi, da, asta e adevărat (…) Vezi tu, poate darul ăsta, nuielușa, a fost înțeles greșit.”

Cartea conține 7 povești frumoase de Crăciun pline de povețe, pe care le citesc cu drag celui mic.

Nici copilul din mine nu a renunțat să creadă în povești și să se lase purtat în lumea lor.

Dacă vedeți cartea în librării sau online, nu vă gândiți de două ori dacă să o cumpărați.

Este o carte care merită un loc în biblioteca voastră.

2. Ioana Chicet Macoveiciuc- CuMinte de Crăciun

LINK aici

Cine nu a auzit până acum de cel puțin o carte a Prințesei Urbane?

Ema și Eric sunt hotărâți să facă fapte bune, în speranța că vor primi mult așteptatele cadouri de Crăciun.

Ce vor afla ei este că toți copiii primesc ceva de Crăciun și că faptele bune contează doar dacă le faci din suflet, nu pentru că cineva te recompensează.

Crăciunul e perfect atâta timp cât îi avem pe cei dragi alături și asta ne arată și Ema în cartea de mai jos.

LINK aici

3. Alec Blenche- De unde vin poveștile

LINK aici

Și poveștile au o poveste a lor. Maria e curioasă să afle de unde vin ele.

Ca în fiecare seară, mama ei o ia în brațe și, pe fotoliul lor preferat, galben, începe să-i povestească despre o bunicuță care nu avea cum să o vadă pe nepoțica ei decât cam o dată pe an.

Dorul le cuprindea apoi pe amândouă, despărțite atâta timp și… vă las pe voi să decoperiți ce se întâmplă mai departe.

Colecția de cărți scrisă de Alec Blenche este diversă, așa că puteți porni în aventuri cu Erus sau să faceți cunoștință cu lumea animalelor prin intermediul lui Jup pisoiul, cu siguranță veți găsi o carte pe placul vostru.

4. Andreea Potîrniche- Povești magice pentru copii

LINK aici

“Oricât de imposibil ți s-ar părea să faci un bine pentru aproapele tău, nu uita că nu contează cât de mic esti, ci cât de mare ai sufletul.”

Cât de frumoasă este lumea animalele și cât de ușor ajung copiii să le îndrăgească.

La fel o să se întâmple și când vor deschide cartea aceasta și vor începe să citească poveștile cu “Calul și furnicuța”, “Puiul de gâscă curios” și toate celelalte, alături de ilustrațiile drăgălașe și învățăturile pe care le pot însuși după fiecare.

5. Florin Bican- Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor

LINK aici

Apolodor a călătorit în toată lumea. A văzut multe minunății și a adunat tot felul de vești despre viața din ape, din aer, din spațiu și de pe uscat.

Prin Delta Dunării a călătorit cu Maimuțica și cu pisoiul Tit. Prietenos cum îl știm, împărtășește acum cu noi tot ce a aflat despre locuitoarele înaripate dintre Dunăre și Marea Neagra.

Cartea este superbă, o lecție de știință pe înțelesul tuturor, mai ales al copiilor pasionați de păsări.

6. Ileana Surducan, Maria Surducan- Vacanța lui Nor

LINK aici

O bandă desenată cum n-ați mai văzut, cu balauri, zmei, solomonari și copii înzestrați cu puteri magice. Vacanța mare al lui Nor la bunici cu siguranță nu este una plictisitoare așa cum s-ar fi așteptat.

Cred că întâlnirea cu un zmeu adevărat chiar îți schimbă viața…dar vă las să descoperiți în ce aventuri pășește Nor.

7. Claudia Groza, Sorina Ștefănescu- Noile aventuri ale detectivului curios

LINK aici

Aventurile detectivului Curios contiună într-un nou volum. Dacă citiți povestirile, îl veți găsi la o expozitie de fluturi, printre alge și animale marine.

Tot detectivul vă va face cunoștință cu lumea bacteriilor care ne înconjoară. Ah…era să uit întâlnirea cu liliecii.

V-am stârnit curiozitatea? Spor la citit!

8. Cristina Andone- Poveste muzicală de Crăciun

LINK aici

Cristina Andone, reînvie în aceasta carte magia poveștilor de Crăciun cu trei povești minunate: Uvertura fulgilor curioși, Când vine Moșul? și Dimineața de Crăciun.

Colecția reprezintă o serie de povești pentru copii ale căror personaje principale sunt cei mai mari compozitori ai lumii.

9. Oltea Enache- Coțofenele clănțănitoare

LINK aici

Oare ce se întâmplă când un stol de coțofene bârfitoare și veșnic îmbufnate întâlnesc niște păsări prietenoase? O poveste plină de umor, ilustrată spectaculos. 

10. Alex Moldovan- Baiețelul care se putea mușca de nas

LINK aici

Părinții erau uimiți, medicii, contrariați. Cine mai pomenise una ca asta? Era de-a dreptul nemaivăzut! Nemaiauzit! Mama și tata au hotărât pe dată că întreaga lume trebuia să afle cât era de special băiețelul lor.

Au chemat presa, au anunțat televiziunile, s-a făcut forfotă și s-a anunțat mare spectacol, mare!

Toată lumea a venit să-l vadă pe băiețelul care se putea mușca de nas. Și-au așteptat, și-au așteptat, l-au rugat, l-au încurajat. Degeaba…

“Citind această povestire cred că fiecare părinte și fiecare copil vor avea șansa să reflecteze împreună la super-puterile pe care fiecare prichindel le are, care de care mai năstrușnică și nemaipomenită – dar  și de ce e important să păstreze secretul” (Simina Răchițeanu).

Citiți și:

7 idei de jucării și cărți pentru bebeluși (0-6 luni)

5 Jucării Montessori potrivite pentru copiii de 1 an

Top 15 cărți de citit pentru copii de la editura Arthur

10 Cărți cu povești de Crăciun pentru copiii pe care să le oferiți cadou

10 Colecții de cărți pentru copii de oferit cadou

Urmăriți activitatea mea și pe Facebook

Posted In: Tips & Tricks · Tagged: autori romani, cadouri de Craciun, carti pentru copii, carti pentru sarbatori

Despre mine

About
Eu sunt Cristina, mama unui bebelin de 6 luni. Inspirată de experiențele din viața de mămică, mi-am regăsit pasiunea pentru scris. Sper să vă regăsiți și voi în călătoria mea!

Connect

Copyright © 2025 Mama de Bebelin · Theme by 17th Avenue